short animated Oscars 2010

La dama y la muerte (2009) directed by Javier Recio Gracia


French Roast (2008)directed by Fabrice Joubert


Granny O'Grimm's Sleeping Beauty (2008) directed by Nicky Phelan, Darragh O'Connell


Wallace and Gromit in 'A Matter of Loaf and Death' (2008) directed by Nick Park


... and the winner, Logorama (2009)directed by Nicolas Schmerkin

Hachiko: A Dog's Story

Tocmai am văzut "Hachiko: A Dog's Story". Un film superb și incredibil de emoționant...

Probabil știți povestea lui Hachiko, câinele care și-a așteptat stăpânul încă 10 ani după moartea lui, în gara în care acesta l-a găsit.

Filmul este adaptarea americană a unei povești reale japoneze petrecută între 1923-1935, anii în care fidelul patruped și-a așteptat stăpânul zi de zi în gara Shibuya.

O ecranizare reușită, în regia lui Lasse Hallström (care-a regizat și "Casanova" cu Heath Ledger în 2005), un scenariu bine punctat și doi actori între care există o puternică chimie: Richard Gere și superbul câine de rasa Akita.
Așa cum o spune și finalul poveștii, "nu Parker l-a găsit pe Hachiko, ci Hachiko l-a găsit pe Parker" și din acel moment legătura dintre cei doi devine indestructibilă. Dincolo de capacitatea soției lui Gere de a înțelege și dincolo de mirarea vânzătorilor ambulanți și a tichetarilor din gară, Hachiko își conduce stăpânul zi de zi la tren și îl așteaptă la întoarcere fix în același loc. Profesor de muzică la Imperial University, Gere este nevoit să facă naveta zi de zi din gara Bedridge. Nu numai că dărâmă porți și sapă gropi pe sub garduri ca să-și poată conduce stăpânul până la tren, dar Hachiko simte de fiecare dată momentul în care Gere trebuie să apară de la muncă și se repede să-l aștepte. Într-una din zile, Gere suferă un atac de cord și nu se mai întoarce. Hachiko, devotatul animal vine în gară zi de zi, așteptându-și stăpânul 10 ani la rând. Deși după moartea tatălui ei, fiica lui Gere îl ia pe Hachiko, câinele reușește să fugă de fiecare dată pentru a se refugia în același loc de "permanentă așteptare".Trecătorii, riveranii dar și angajații gării îl cunosc deja pe Hachiko, îl îndrăgesc, îi admiră loialitatea, îl hrănesc și cumva... câinele îi atinge pe fiecare în parte.
Dincolo de simbolistica poveștii în sine, filmul emoționează prin veridicitatea faptelor care-au stat la baza lui dar și prin actorul principal, Hachiko, câinele Akita superb, blând și iubitor.
Astăzi, o statuie din bronz înfățișându-l pe Hachiko, tronează în "locul de așteptare" din fața gării Shibuya din Japonia.

ma nouvelle obsession: madame

și superbissima Agyness Deyn, femeia cu care-aș fi vrut să semăn cât de puțin! :)


Dacă ar fi să-l descriu într-un cuvânt, parfumul este extrem de "sassy".
Despre inspirația din spatele parfumului, Jean Paul spune: "It's my type of woman‚ at the same time fragile and strong, like a tomboy that is a little androgynous in attitude so, you know, she can cut her hair if she wants".
Și mr. Gaultier is my type of man, iată și de ce (o aluzie directă la natură și la mult aclamatul "avatar" al lui cameron, cu influențe haute couture):

i just don't know what to do with myself...

Did You Hear About the Morgans?

Necesită un oarecare curaj să faci un film care a mai fost făcut de atâtea ori, în atâtea variante și de fiecare dată cu mult mai reușite. Pe lângă talentele actoricești "subtile" și lipsa totală de chimie între cei doi protagoniști (Hugh Grant și Sarah Jessica Parker), scenariul este sărac în amuzament (în condițiile în care filmul se vrea a fi o comedie romantică) și originalitate.

Plat și plin de flash-back-uri, filmul pare un fel de remake ieftin, realizat în mai puțin de o săptămână. Luând în considerare faptul că Hugh Grant joacă extrem de rar în filme, te-ai aștepta la o oarecare grijă atunci când își alege rolurile. De la Sarah Jessica Parker nu aveam nicio pretenție. Ea este Carrie Bradshaw și atât. Alt personaj îi este total străin - ei, iar mie - fără sare și piper.


Sinopsis: Doi manhattanieni proaspăt divorțați, Paul (Hugh Grant) și Meryl Morgan (Sarah Jessica Parker) sunt martorii unei crime. Înscriși într-un program de protecție a martorilor, se văd nevoiți să se suporte unul pe celălalt, sinistrați într-un mic orășel din Wyoming. Nu m-aș putea acomoda eu acolo (după ce am trăit în București), dară să respiri toată viața aer de Mahtattan și-apoi să te trezești brusc fără hipermarket-uri, mall-uri și restaurante? Ei bine... de aici, o înlănțuire de evenimente care se vor a fi amunzate, cele clasice: ursul care vine peste ei, el care-și dă cu spray-ul paralizant în ochi, ea care cade de pe cal (că doar n-o fi călărit prin Manhattan)!

Ce mi-a plăcut:
- fundul Sarei Jessica Parker, care este într-o formă de invidiat!
- faptul că am realizat (în sfârșit) de ce nu mi-a plăcut niciodată Hugh Grant.
- peisajul din Ray, Wyoming.
- nachos și sosul cu brânză.

Ce nu mi-a plăcut:
- ohoooooooo... scenariul, rolurile, actorii, interpretarea, glumele răsuflate.
- faptul că două doamne din fața noastră nu au vrut să se dea de pe locurile unor fanți care au sosit mai târziu, pe motiv că erau vacante la începerea filmului. Și de aici, ceartă, discuții... A venit personalul movieplexului, altă ceartă, alte discuții. A durat un sfert de oră!

"brothers"

"Brothers" este un remake al peliculei daneze din 2004, "Brødre". Regizat de Susanne Bier ("Things We Lost in the Fire"), pot spune că filmul m-a luat prin surprindere.
Are o viziune neșovăielnică asupra efectului pe care războiul îl are în viața unui soldat american abia întors din Afganistan.

Sinopsis: Povestea este despre doi frați care sunt totalmente opuși: Tommy (Jake Gyllenhaal), răzvratitul, fostul deținut, tatuatul, cu o predilecție către licorile tari și Sam (Tobey Maguire), ofițerul american moral și familist, care pleacă-n Afganistan pentru a-și servi țara.

Pozițiile lor în cadrul familiei sunt intrinsec stabilite: Sam este eroul și Tommy, oaia neagră. Rolurile celor doi frați se schimbă însă, când Sam dispare fără urmă în deșertul Afganistanului și este presupus mort. Tommy se vede nevoit să o consoleze pe Grace (Natalie Portman), soția fratelui dispărut și cele două fetițe. Viața lipsită de sens a familiei lui Sam intră într-o adaptare la "realitate", iar Tommy reușește să le ofere celor trei suflete părăsite colacul de salvare. Relația dintre Tommy și Grace evoluează într-un ceva "cald", care-și merită drepturile!
Însă, lucrurile iau altă întorsătură când apare Sam, nemortul, plin de paranoi, traume și sechele aduse cu el din deșertul Afganistanului.
N-o să fiu o spoilleriță și-o să las finalul surpriză să vi se dezvăluie.
Într-adevăr, evenimentele din "Brothers" sunt trăite la intensitate maximă și chiar dacă scenariul pare clișeic, vă asigur că filmul este una dintre cele mai reale viziuni asupra conceptului de familie, trădare și a procesului de ajustare la viață după pierderea cuiva drag.
Ce mi-a plăcut:
- Tobey Maguire, care ne livrează o performanță definitorie în cariera lui (zic eu!). Soldatul torturat fizic și psihic este un rol care i se potrivește foarte bine, după "nuca-n perete" din "Spiderman". De data aceasta, are un rol greu, puternic, care-ți cere imperios să nu-ți iei ochii de la el. Și când te gândești că mie nu mi-a plăcut niciodată Maguire.
- Jake Gyllenhaal, căruia rolul de "bad boy" îi cade ca o mănușă cu tot cu degete. Pe mine m-a convins oricum cu reprezentațiile din "Brokeback Mountain" și "Jarhead". No further additions to that... Unde mai pui că-i și extrem de sexy.
- Natalie Portman pare reală și matură și dă rolului o credibilitate statornică de văduvă îndurerată.
- copilele sunt demențiale, în special cea mare.
Ce nu mi-a plăcut:
- legat de film mi-a plăcut totul, poate mai puțin faptul că nu a existat o legătură mai intensă și "explicită" între Portman și Gyllenhaal. Motiv pentru care am googălit puțin (despre script) și am dat peste un interviu în care biata de Portman spune ceva de genul: "Jack știe să te facă să râzi. Știe și niște remedii foarte bune pentru părul deteriorat. Poate cânta la chitară și are o voce frumoasă. Copiii și câinii îl iubesc. Își iubește mama, surorile și iubita. Este perfect. Păcat că este urât!"
C'mmon dacă și Gyllenhall este urât, înseamnă că Maguire este Sméagol, într-o parodie din "Lord of the rings". Fata asta e cam lovită!

the pierces - "secret"

two can keep a secret if one of them is dead... :)

everywhere...

o melodie care mă obsedează de vreo 10 ani, de pe vremea când "Bran Van 300" lansau albumul "Glee"!
Așadar, o săptămână minunată tuturor.

sherlock holmes și dragul de watson...

Pentru mine, Arthur Conan Doyle prin bijuteriile lui polițiste, Sherlock Holmes și dragul de Watson a fost precursorul într-ale romanelor polițiste. "Tratatul Naval", "Coama Leului" sau "Diamantul Coroanei" erau doar cateva dintre scurtele povestiri care-mi surescitau imaginația la 12 ani.

Astă seară am fost cu fetele să vedem Sherlock Holmes. Deloc Holmes-ul pe care mi l-am imaginat eu. Guy Ritchie l-a reinventat pe detectivul din Baker Street 221B și nu știu dacă a făcut-o în vreun mod cât de cât compatibil cu personajul real (cel imaginat de Conan Doyle). Dacă Holmes-ul lui Doyle era rezervat, tipicar și calculat, Holmes-ul lui Ritchie este frapant, sărit de pe fix, tendențios și mult prea plin de el. Însă capabil să reconstruiască o situație sau un fapt pornind de la cele mai infime detalii.

Chiar și așa, Robert Downey Jr. este irezistibil și dus la sala cu frecvența unui creștin la biserică. Asta apreciez eu domle' la hollywoodieni: că oricât de dinozauri ar fi sunt duși la sală, împachetați și fară colaci și surplusuri jenante. E valabil în cazul tutror (nu mai zic de Gerard).
Rolul lui Sherlock nu e magistral, dar așa cum este construit de Guy Ritchie, el este extrem de bine jucat. Robert e șarmant și țăcănit, deși departe de personajul "real". Nepotrivit cu rolul, poate... însă măiestrie actoricească, cu siguranță. L-aș fi văzut mai degrabă pe Jude Law în rolul lui Sherlock, elegant și tipicar cum este!
Sinopsis:
În urma comiterii a cinci crime ce au la bază practicarea magiei negre, Lordul Blackwood (Mark Strong) este urmărit de Holmes (Robert Downey Jr.) și doctorul Watson (Jude Law). Pe punctul de-a comite cea de-a șasea crimă, Blackwood este prins și condamnat la moarte. Înainte să fie spânzurat, el îi promite lui Holmes că moartea este doar începutul și că prin dispariție, el va deveni mai puternic.
A doua zi după declararea decesului, Blackwood reapare. De aici, Holmes și Watson se angrenează într-o aventură periculoasă dificil de descifrat. Complicațiile care apar pe parcurs intensifică acțiunea. Irina Adler (Rachel McAdams) este femeia de care Holmes a fost întotdeauna îndrăgostit și care reapare în viața detectivului în cel mai puțin prielnic moment. Watson urmează să se căsătorească cu Mary și dezamăgit, Holmes se vede obligat să descurce ițele singur. Dar vă las pe voi să vedeți cât de magistrale sunt istețimea și flerul detectivului.

Ce mi-a plăcut:
- imagini sublime, efecte speciale minunate, cadre spectaculoase, situații antrenante, acțiune justificată pe alocuri și o construcție fumurie și fidelă a Londrei anilor 1900. Un adevărat deliciu de efecte vizuale și sonore. By the way, super coloană sonoră...
- ironia și umorul tipic britanic, extrem de bine presărate de-a lungul peliculei.
- Robert Downey Jr. și interpretarea de nota 10. Nu-i vina lui că scenariștii n-au construit personajul așa cum trebuia. După rolul de "rahat" din "Iron Man", drogurile, alcoolul și aparițiile supărătoare în presa de scandal, Donwey revine mai în formă ca niciodată. Atât actoricească cât și fizică. Chiar dacă nu este Sherlock Holmes, Robert este magnific și delicios de urmărit. În unele momente chiar mi-a părut că toată greutatea filmului atârnă de umerii lui.
- Jude Law, calculat și imprevizibil. Londonezul tipic, rezervat și manierat cu sclipiri de inteligență motivate și ochisori scânteietori.

Ce nu mi-a plăcut:
- Nu am fost niciodată fan Guy Ritchie, însă admit că mi-au plăcut "Revolver", "Snatch" și "Lock, Stock and Two Smoking Barrels". Nu și "RocknRolla", deși a beneficiat de mega-ultra-superbul Gerard Butler. De data aceasta, însă, Ritchie mă lasă cumva nesatisfacută. Așa se termină? Ăsta-i catch-ul? Really? Cumva scenariul este lipsit de sclipire... Am înțeles că de data aceasta, nu l-a scris el. Chiar și așa, mi-a creat senzația că Ritchie a fost în real coflict de artă regizorală cu el însuși. Parcă a vrut să creeze un "Snatch", cu un scenariu de "Sherlock Holmes".
- Mark Strong, pe care preț de câteva momente l-am crezut Andy Garcia. A avut un rol negativ deloc impresionant. Nu știu dacă atâta poate sau a fost neexploatat, însă Lordul Blackwood m-a lăsat rece.
- Rachel McAdams, adorata lui Holmes, de la care aveam mari pretenții. Rol taman aiurea, căci apărea din când în când și fix când prezența ei era cel mai puțin dezirabilă și justificată. A fost superbă și cam atât... că despre jucat nu prea a fost vorba.
- Kelly Reilly (Mary a lui Watson). Mie nu mi-a plăcut fătuca asta niciodată. E total lipsită de orice talent actoricesc și nu are absolut nicio treabă cu rolul.

Dincolo de toate, filmul este realizat după uzuala rețetă Ritchie: ironie și umor, tipi răi, tipi de treabă, situații extreme, câteva bătăi grozave, super cadre și câteva personaje delicioase.


Deși planul meu inițial de a merge în "Music Club" a picat din motive total independente de mine, pot spune că "Sherlock Holmes" a mers (ca experiență), mai ales că după... am băut un ceai cu mentă la "Starbucks" și ne-am făcut un top 10 al locațiilor în care visăm să ajungem! Și când te gândești că la 21.45 începea "Ninja Asasin"?!?! :)

weeping for lhasa...

Cântăreaţa Lhasa De Sela a încetat din viaţă la vârsta de 37 de ani, în noaptea de 1 ianuarie, la domiciliul său din Montréal, în urma unui cancer de sân împotriva căruia lupta de aproape doi ani, fără a fi renunţat la muzică, Lhasa lucrând la un nou album, informează site-ul oficial al artistei, relateaza NewsIn.

În timpul celor 21 de luni de luptă contra cancerului, graţia, frumuseţea şi umorul care o caracterizau au reuşit să o determine să finalizeze înregistrarea ultimului ei album şi să urce pe scenele din Montréal, Paris şi Islanda. De altfel, cele două concerte din Islanda din mai 2009 au fost ultimele apariţii ale artistei, care pregătea un nou album, alături de mari artişti chilieni, ca Victor Jara şi Violeta Parra. Lhasa De Sela s-a născut pe 27 septembrie 1972, la Big Indian, în partea de nord a statului New-York. A trăit o copilărie unică, marcată de perioade nomade, alături de părinţii şi surorile ei, într-un autobuz care traversa SUA şi Mexicul. În autobuz, copiii improvizau mici scenete de teatru în faţa părinţilor. A crescut într-un univers care i-a permis să descopere lumea, în afara culturii convenţionale.

Primul său album în limba spaniolă, "La Llorona" a fost lansat în 1997, consacrând un stil în care ritmurile ţigăneşti se îmbină cu blues-ul şi şi rock-ul. În 2003 a fost lansat "The Living Road", cel de-al doilea album al artistei, anul trecut apărându-i şi ultimul album, "Lhasa".
* sursa: www.rol.ro

Supranumită "femeia vulcan", în 2005 Lhasa a câștigat titlul cel mai bun artist american la gala BBC Awards for World music.
Despre obsesia mea pentru Lhasa de Sela și piesa "el desierto" am tot scris. Tocmai pentru că muzica, vocea și mișcările Lhasei reprezentau pentru mine acea pace interioară, acel moment sublim în care toate percepțiile extrasenzoriale mi se adună în câteva acorduri.
Am iubit-o pentru că avea forța să jongleze cu măiestrie cu muzica fado și muzica mexicană țigănească, reușind să transmită "altceva" decât toți ceilalți muziceni. Și pentru că, așa cum spunea ea: "Nu sunt cinică, dar sunt unică!"

În 2005 a fost în România și a susținut un concert la Sala Palatului, am regretat imens că am ratat-o! Cu atât mai mult acum!
and the beat goes on...

grace jones - corporate cannibal

“Avatar”, lovitura de grație a lui cameron!

Tocmai m-am întors de la ”Avatar”. Sublim, autentic și incredibil.
Dacă până acum câteva zile declaram că ”Pandorum” mi s-a părut cel mai bun film al lui 2009, ”Avatar” depășește cu succes toate filmele de gen din istoria cinematografică!

Ei bine, n-am fost niciodată fan James Cameron, deși pasiunea mea nestinsă pentru S.F-uri dăinuie încă din copilărie. Am văzut ”Terminatorii”, nu m-au fascinat. ”Aliens” - mi-a plăcut. ”Titanicul”, poate că a fost o vreme când mi s-a părut o mică operă de artă (ca mai toate la vremea lor). Acum e un fâs! Însă, ”Avatar” este de departe chintesența muncii lui Cameron (ca regizor, scenarist, editor - ce-o fi) și-o creație cinematografică epică!

Nimic nu mă facinează mai tare decât viziunea scriitorilor și a regizorilor asupra unor lucruri nevăzute, necunoscute, neîntâlnite, futuriste. Felul în care o minte își poate imagina un viitor sau o viață pe altă planetă, țin să mă dea pe spate încă de la cărțile lui Isaac Asimov sau A.E. Van Vogt.

Departe de aceste lucrări, ”Avatar” este exact așa cum a spus ”Hollywood Reporter”: o minune care te lasă cu gura cascată. Personal, am avut norocul de a vedea toată splendoarea pe care Cameron o transpune pe marele ecran: peisaje mirifice, alienși albaștri imenși, animale de junglă care au suferit mutații spectaculoase și autentice (să vedeți cum arată căprioarele sau caii). Cu alte cuvinte, un experiment cinematografic original afundat într-un amalgam de senzații și percepții extransezoriale.
"Avatar" este o poveste despre călătoria pe o altă planetă, un film care vibrează de înfiorare și descoperiri colosale... nu numai la vederea rinocerilor cu șase picioare sau a dragonilor-fluture colorați, dar pentru miile de ore de muncă parcă strânse cumva în cea mai creativă dintre profeții.

Pornind de la premisa ca este foarte greu sa reinventezi un stil deja uzat, James Cameron și-a luat inima în dinți și a dat viață unei povești blockbuster cu poezie în suflet!

Sinopsis: În viitor, Jake Sully, un veteran de război paraplegic, este adus pe Pandora, o planetă locuită de Na'vi, a rasă umanoidă cu propria ei cultură și limbă. Misiunea lui este să se conecteze la un avatar Na'vi (creat din adn-ul băștinașilor planetei) și să se infiltreze în civilizația Pandorei pentru a-i câștiga încrederea și a o convinge să-și părăsească cuibul: Copacul Mamă. Căci sub rădăcinile arborelui se află o imensă bogație minerală.
Jake acceptă provocarea, mai ales că astfel dobândește o pereche de picioare perfect funcționabile, cu care poate să alerge ca nimeni altul. Și nu doar atât: Jake decoperă o lume pe care începe s-o iubească fără mare efort și o civilizație de care se simte mai legat decât de a lui. Aici se îndrăgostește de Neytiri, fiica regelui tribului Na'vi și învață o lecție extrem de importantă: legătura indestructibilă dintre suflet (vocea interioară a omului) și natură! Cum decide un biet soldat paraplegic soata unei planete, vă las pe voi să vedeți. I don't want to ruin the surprise.
Ce mi-a plăcut:
- Criticii spun că Sam Worthington este noul “hot action star” de la Hollywood. Deși sunt tentată să-i contrazic, admit că Jake Sully (personajul pe care-l joacă Sam Worthington) este cuminte, flexibil, maleabil, docil și placid. Dar și incredibil de răzvrătit și dur când își percepe destinul. Deși replicile lui sunt sărace, rizibile și uneori penibile, trebuie să-i atribuim rolului ceea ce i se cuvine: el este un soldat care nu are prea multă minte în cap. Are reacții și simțăminte demne de un caracter limitat și căpos, care nu se schimbă nici în corpul avatarului. Iar meritul îi aparține, căci sinceritatea și simplitatea cu care îl joacă pe Sully te face să-l îndrăgești imediat.
- La 23 de ani după “Aliens“, Sigourney Weaver rămâne la fel de frumoasă și oferă rolului aceeasi prestație magistrală ca cea din 83.
- Colonelul Quarritch este jucat de Stephen Lang cu desăvârșirea unui războinic ce se injectează cu adrenalina urii, a războiului și-a bombardamentelor la scară largă. Un adevărat adept “mortal combat“, care la 57 de ani are trupul unui model musculos și apetisant, trosnește și incendiază cu zâmbetul pe buze! Fără doar și poate, Stephen Lang este în “Avatar“, apostolul terorii.
- N-am să-i contest nicio clipă măiestria lui James Cameron, mai ales că niciunul dintr-ai noștri n-o să fie capabil nici într-o mie de ani să i se ridice la înălțime. Un adevărat pictor, ce lucrează autentic și elegant și ne arată o natură și-o faună luxuriante, de-o frumusețe fosforescentă și-o splendoare luminiscentă.
- Grafica. Deși simplă povestea filmului, Cameron a acordat o atenție dincolo de “minuțiozitate“ până la cel mai infim dintre detalii.
Ce nu mi-a plăcut:
- Din păcate punctul forte al lui Cameron nu este deloc dialogul, siropos și deseori simplist. Însă, dacă reușim să privim dincolo de dialogul uneori pueril și să facem abstracție de sinopsisul deja fumat (adaptarea străinului sosit într-un grup de indigeni, pe care ajunge sa îi iubească și să-i salveze), ne putem trasa o idee destul de clară despre cum ar trebui să arate un S.F. adevărat.
De fapt mi-a plăcut totul! Am vrut doar să găsesc și eu un “nod în papură“!

Inițial, m-au speriat teribil cele 2 ore și 41 de minute. Nu prea mizez pe efectul “bigger, longer and uncut“, ci mai degrabă pe “shorter, the better“. Însă, au fost 161 de minute spectaculoase, petrecute într-un peisaj care m-a absorbit cu totul. Ca o cinefilă înrăită cu sunt, declar că James Cameron și-a asigurat un loc fruntaș în memoria-mi plină de cadre și imagini. Am o singură temere: că toate celelate care vor apărea după “Avatar“ se vor zbate neputincios într-o mocirlă a nereușitei (de a fi măcar așezate pe aceelași tronson cu “Avatar“)!

Menționez că nu am văzut filmul în Imax (ci în 3D). Chiar și așa, Mădă a stat în priză, Lore nu a închis un ochi (deși ea obișnuiește să adoarmă la toate filmele), iar Cristina a spus “wowwwww“ (deși nu o fascinează deloc S.F.-urile), iar eu n-am mai fost așa de “absorbită“ de la “The Dark Knight“. Deci “Avatar“ trebuie să fie perfecțiunea în starea ei pură!

Ataque de Pánico!

Cum să faci un scurt-metraj cu 500 de dolari?
Asta o știe doar Fede Alvarez...

Deși incredibilă, iată o poveste cât se poate de adevărată. Un tip are 500 de dolari, plătește ceva figurație, se pricepe la editare, face un filmueț de 4 minute și-l pune pe Youtube. În câteva zile are 3.400.000 de vizitatori, ajunge la Hollywood și semnează un contract de 30 de milioane de dolari.

Fede Alvarez, un "mic producător" din Uruguay, se scarpină de vreo 500 de dolari și regizează un filmuleț despre invazia unor roboți în Montevideo. Scurt-metrajul de 4 minute, "Ataque de Pánico!" (Atac de Panică) are ca protagoniști câțiva roboți imenși, dar cam "slow-moving" care zboară în aer întregul oraș.
Nimic original în toată treaba asta, aș zice, doar am văzut cu toții "War Of The Worlds".

Oricum, dacă stai să-l analizezi din perspectiva bugetului în care-a trebuit să se "sugrume", filmul pare extraordinar! Presa americană vuiește de câteva zile și deja-l asemuie pe micul regizor cu Neill Blomkamp (ăla de-a regizat "District 9").
Pare-se că scurt-metrajul a făcut îmconjurul lumii într-un timp extrem de scurt și se răspândește mai ceva ca gripa virală.

Contactat de cei de la BBC, Pepe a declarat: "Am uploadad 'Ataque de Panico!' într-o zi de marți și luni (a doua săptămână) inbox-ul mi-era plin de mesaje de la Hollywood Studios."

Oferta? A bătut palma pe 30 de milioane cu regizorul "Spiderman", Sam Raimi de la "Ghost House Pictures". Tot ce are de făcut acum este să regizeze un film. Un thriller sci-fi, care se va filma în Argentina și Uruguay. Nu, Sam Raimi nu vrea un lung metraj al deja celebrului 'Ataque de Panico!', ci i-a impus lui Fede Alvarez o idee cu totul și cu totul originală.

Până la "capodopera" de 30 de milioane de dolari, vă pasez 'Ataque de Panico!':

cetățeanul care se supune legii...

"Law Abiding Citizen" sau "Motivat sa ucidă" cum l-au tradus ai noștri (căci l-am căutat pe tabela de la movieplex de trei ori până să-mi dau seama care-i ăla) este prima tentativă a lui Gerard Butler de a produce un film.
Sub regia lui F. Gray Gray, care-a mai făcut și "Be Cool" (cel cu John Travolta și Uma Thurman în 2005), "Italian Job" (cu Charlize Theron în 2003) sau "The Negotiator" (cu Samuel L. Jackson în 1998), filmul este un joc psihologic criminal ce împinge suspansul către cota maximă.

Nu am avut mari așteptări din două motive:
1. Distribuția: Gerard Butler nu mi se pare un actor extraordinar (deși excelează la capitolul masculinitate și sex-appeal) iar Jamie Foxx mi-e de-a dreptul antipatic.
2. Scenariul: destul de absurd și extrem de exagerat pe alocuri.

Însă, alegerea nu mi-a aparținut, căci nu poți decide în numele unui grup, în mare parte format din masculi (prieteni de-ai lui Daniel) cu veleități de machos și-o pasiune aparte pentru filmele de acțiune.
După cele 109 minute urmărite conștiincios, pot spune că "Law Abiding Citizen" merită într-adevăr laudele care i se aduc.
Sinopsis: Soția și fiica îi sunt ucise în fața propriilor ochi, iar Clyde Shelton (Gerard Butler) este martorul neputincios al spectacolului. Distrus de trauma suferită, Clyde află de la avocatul său, Nick Rice (Jamie Foxx), că unul dintre făptașii crimei acceptă să depună mărturie împotriva complicelui său. Deși pledează vinovat, criminalul care a decis să coopereze cu autoritățile primește doar 3 ani de închisoare. Inaccceptabil pentru Clyde, care preț de 10 ani trăiește în umbră.
După această lungă perioadă, ceea ce debutează cu uciderea crudă a unuia dintre criminalii familiei lui Clyde, se va transforma în curând într-o serie de execuții bine ticluite. După ce este omorât într-o modalitate (mai brutală) și cel de-al doilea criminal, Clyde este închis. Fără doar și poate, el este principalul suspect. Deși Clyde e închis după gratii, crimele continuă si nimeni nu reușește să-și dea seama cum pune totul la cale. Urmează judecătoarea, câțiva federali și următoarea țintă: primarul New-Yorkului. Căci Clyde se lansează într-o luptă fără precedent împotriva justiției.

Una peste alta, mi-a plăcut filmul. Oarecum nasty, violent și absurd pe alocuri, "Law Abiding Citizen" are o acțiune cursivă și logică.

Ce mi-a plăcut:
- Gerard Butler este implicat, uman, răzvrătit și eroic. Rol bine jucat, sunt convinsă că se putea și mai bine. Însă e prima oară când îl simt pe Gerard într-un rol. I s-a potrivit ca o mănușă, m-a impresionat teribil.

Ce nu mi-a plăcut:
- Jamie Foxx e varză din toate punctele de vedere și rolul nu i se potrivește absolut deloc. Este tern, inexpresiv și la fel de emotiv ca statuia lui Lenin!
- Finalul! De-a dreptul și irevocabil fără sens. Absurd. S-a creat un personaj autentic precum Clyde pentru o mare dezamăgire. E lipsit de originalitate și după o acțiune de film de nota 10, îți dă o lovitură în zona sensibilă și strică teribil impresia unui film bine lucrat.
Nu am înțeles totuși:
- de ce s-a dezbrăcat Clyde (fully naked) când a venit poliția să-l ridice? Don't get me wrong. Mi-au plăcut la nebunie planul întreg din spate și planul mediu din față. Arată excepțional (de fapt asta trebuia să intre la "ce mi-a plăcut")
- în momentul în care Jamie Foxx îl lovește cu pumnii în fața, lui Clyde i se umple gura de sânge. Perfect normal! Scuipă... și imediat (în cadrul următor) are gura și dinții perfect curați/clătiți/polișați?!

Concluzie: categoric de văzut!!!
Notă suplimentară: Nu încercați "The Box". E cel mai mare rateu cinematografic pe care l-am văzut în ultimii trei ani!

david garrett, un paganini contemporan...

ok. david garrett era unul dintre viloniștii mei preferați.
până la "smooth criminal".
de-atunci este violonistul meu preferat.

Pe numele său adevărat David Bongartz, artistul în vârstă de 28 de ani s-a născut la Aachen, în Germania, dintr-un tată german și-o mamă americancă.
La 13 ani, a înregistrat 2 cd-uri, a apărut la televiziunea germană şi olandeză şi a dat un concert la Vila Hammerschmidt, în reşedinţa preşedintelui Republicii Federale Germane, oferindu-i-se șansa să cânte la faimosul Stradivarius "San Lorenzo".
În timpul liber (îi mai și rămâne) se ocupă cu modellingul, ba chiar a fost numit "David Beckham al scenei clasice". Nu demult, în timpul unui concert și-a făcut țăndări vioara Guadagnini pe care o cumpărase cu 4 ani înainte, cu 1 milion de dolari. Și eu plâng după un telefon... shame on me!

2012. și da... și nu!

Nu... nu am plănuit să văd 2012 din prima clipă în care am auzit de el.
Însă apariția lui Danny Glover în rolul Președintelui S.U.A, mi-a gâdilat cumva urechea!
Și apoi... mi-am zis că un film regizat de Roland Emmerich ("10,000 BC", "The Day After Tomorrow" și "Independence Day"), un "pro" când vine vorba de filme catastrofă, trebuie să fie un real blockbuster!
Din punct de vedere vizual, al adrenalinei pe care ți-o dozează (tu fiind pe scaun) și al grandorii epice - filmul este de nota 10!
scenariul, însă, lasă de dorit! cu siguranță putea fi mai bun...
Situații și acțiuni total neverosimile, scene ce sfidează cu nerușinare realitatea!

Un john cusack pe care, admit ca, l-am remarcat pentru prima oară la justa lui valoare, abia în thrillerul "1408".
de data asta, el este un fel de super-erou, pentru că e mai tare la volan decât "șoferul iadului", face slalom cu ditamai limuzina printre dărâmături și plafoane imense ce cad din zgârie nori. Aleargă cu cenușa vulcanică în spate și o fentează la maxim și își ține respirația sub apă mai ceva ca peștișorul Nemo! Face sprinturi prin Himalaya precum ghepardul și se cațără a la Spiderman printre crăpăturile scoarței terestre cu lava pârlindu-i fundul! el, un scriitor obscur și fără niciun fel de pregătire "combat"...

nush, dar mai degrabă îl vedeam pe Gerard Butler într-un asemenea rol.
Dincolo de toate astea, prestația lui Cusack e destul de bunicică, deși nu-l "simt" în rol de "salvator al lumii".
Woody Harelson (un rol scurt și rupt de peisaj) mă impresionează pe film ce trece. să vedeți cât de amuzant este în "Zombieland".
Amanda Peet (soția lui Cusack) e ca și cum n-ar fi!
lui Oliver Platt i se potrivește de minune rolul lui Carl Anheuser, personajul semi-negativ.
Chiwetel Ejiofor (în rolul cercetătorului care descoperă că scoarța terestră urmează să-și schimbe radical configurația) promite și pare-se că îl așteaptă o carieră îmbietoare la Hollywood.
Rolul lui Danny Glover trece total neobservat, deși Președintele ar fi trebuit să fie un personaj cheie. iar avântarea lui pe altarul sacrificiului, când decide să rămână la Casa Albă și să înfrunte calamitatea alături de poporul american, mi s-a părut o fabulă puțin perversă.
Nu-l critic, dimpotrivă, filmul este cel mai reușit al lui Emmerich de la "Independence Day" încoace. Asta nu înseamnă că și cel mai bun, căci Emmerich se împotmolește în aceleași teorii clișeice de sfârșit de lume: calendarul mayaș, 21.12.2012, sfârșitul lumii, Guvernul știe, ascunde totul, oamenii de rând mor neștiutori bla bla bla...
Filmul nu duce lipsă de episoade lacrimogene destul de bine plasate, însă, 2012 este un film spectaculos datorită efectelor speciale și nicidecum dialogurilor sau intrigii!
Sunt conștientă că pelicula este realizată pentru box-office și nu pentru un scenariu elaborat și filozofic sau interpretări de geniu!
În concluzie, 2012 este o capodoperă a genului său, însă, cu 200 de milioane de dolari buget, cam astea erau și așteptările, nu?!?!
Să sperăm că Emmerich va intra în curând pe profit.
Vă recomand să-l vedeți la cinema. Nu cred că are același impact în fața laptopului!




P.S: Acum, mă bag la o altă catastrofă, de data asta animată: "Cloudy with a Chance of Meatballs"...

și tu credeai că nu ești ceea ce mănânci!?!??!

mulțumesc lui mihai că e-n tendințele fobiilor mele!
și când te gândeai că-ntr-o dereglare alarmantă de fus și ceas biologic, e atât de important ceea ce mănânci!
de ceva timp încoace mă străduiesc din răsputeri să îmbrațișez cuvântul "organic" și sintagma "traiește sănătos"!
stângaci, ce-i drept... căci sportul este singura "înclinare" de care mă pot ține cu strictețe.
totuși... reușesc întrucâtva și-s cu toate analizele la zi. ba chiar mâine (după toate celelalte), mă duc să-mi fac o endoscopie! și-așa am câștigat cu lauri, titlul suprem de "domnișoară ipohondră"!
întrebarea mea, însă, rămâne! orice-aș face, pot preveni cancerul?!!?



*pentru cei care nu utilizeaza browserul mozilla firefox, recomand vizionarea filmului direct la sursa!

și heineken...

parodie, marca Snoop Dogg a celebrei reclame "Walk in Fridge" de la Heineken!


și parodia celor de la Bavaria:

coca cola zero

văd că a apărut la tv o nouă reclamă:


... o aștept și pe asta:

fii atent!

Moby și "mistake", o piesă de pe noul album "wait for me" (care-i demențial)!