Aflu astăzi (întâmplător de la tiberiu, căci eu nu prea mă uit la tv) că Alexander McQueen s-a sinucis. Incontestabil, un artist al modei "haute-couture" si unul dintre cei mai originali designeri pe care mi-a fost dat să-i admir vreodată. Și parcă (cumva) acum încep să văd dincolo de creațiile lui gotice și până la demonii mercantili ce se ascundeau sub ele. Puteai spune absolut orice despre McQueen, numai că-i un simplu designer, nu!
Toate creațiile lui te duceau în viitorul celui "de-al șaselea element" și parcă vibrau de tentații sinistre și robotizate care te faceau să nu-ți mai poți lua ochii. Geniul vizionar s-a stins din viața la doar 40 de ani.
*Sursă www.hotnews.ro: "Potrivit Sky News, designerul s-ar fi sinucis, fiind gasit spanzurat in apartamentul sau din Londra. "Pot confirma moartea sa", a declarat purtatorul de cuvant al companiei conduse de McQueen, potrivit AFP, precizand ca nu detine informatii cu privire la circumstantele mortii designerului. Potrivit politiei, serviciul de ambulanta a fost solicitat joi dimineata, in jurul orei locale 10.20, la o adresa de pe Green Street, in centrul Londrei, unde a fost descoperit mort un barbat de 40 de ani. Politia nu a oferit informatii cu privire la identitatea barbatului si nici despre cum a decedat, insa a precizat ca rudele acesteia au fost informate. La trei ani dupa moartea apropiatei sale prietene,Isabella Blow, cea care l-a descoperit si la cateva zile de la moartea mamei sale (5 feb 2010), Alexander McQueen se sinucide, la doar 40 de ani. Designerul a fost descoperit spanzurat in locuinta sa din Londra, joi dimineata (11 feb 2010), in jurul orei 10. Tragica veste a fost confirmata de catre cei apropiati, dar nu a fost comentata, din respect pentru familia sa. Moartea designerului vine inainte cu cateva zile de London Fashion Week si cateva saptamani inainte de Paris Fashion Week, unde acesta ar fi trebuit sa isi prezinte noua colectie."
Cântăreaţa Lhasa De Sela a încetat din viaţă la vârsta de 37 de ani, în noaptea de 1 ianuarie, la domiciliul său din Montréal, în urma unui cancer de sân împotriva căruia lupta de aproape doi ani, fără a fi renunţat la muzică, Lhasa lucrând la un nou album, informează site-ul oficial al artistei, relateaza NewsIn.
În timpul celor 21 de luni de luptă contra cancerului, graţia, frumuseţea şi umorul care o caracterizau au reuşit să o determine să finalizeze înregistrarea ultimului ei album şi să urce pe scenele din Montréal, Paris şi Islanda. De altfel, cele două concerte din Islanda din mai 2009 au fost ultimele apariţii ale artistei, care pregătea un nou album, alături de mari artişti chilieni, ca Victor Jara şi Violeta Parra. Lhasa De Sela s-a născut pe 27 septembrie 1972, la Big Indian, în partea de nord a statului New-York. A trăit o copilărie unică, marcată de perioade nomade, alături de părinţii şi surorile ei, într-un autobuz care traversa SUA şi Mexicul. În autobuz, copiii improvizau mici scenete de teatru în faţa părinţilor. A crescut într-un univers care i-a permis să descopere lumea, în afara culturii convenţionale.
Primul său album în limba spaniolă, "La Llorona" a fost lansat în 1997, consacrând un stil în care ritmurile ţigăneşti se îmbină cu blues-ul şi şi rock-ul. În 2003 a fost lansat "The Living Road", cel de-al doilea album al artistei, anul trecut apărându-i şi ultimul album, "Lhasa". * sursa: www.rol.ro
Supranumită "femeia vulcan", în 2005 Lhasa a câștigat titlul cel mai bun artist american la gala BBC Awards for World music. Despre obsesia mea pentru Lhasa de Sela și piesa "el desierto" am tot scris. Tocmai pentru că muzica, vocea și mișcările Lhasei reprezentau pentru mine acea pace interioară, acel moment sublim în care toate percepțiile extrasenzoriale mi se adună în câteva acorduri. Am iubit-o pentru că avea forța să jongleze cu măiestrie cu muzica fado și muzica mexicană țigănească, reușind să transmită "altceva" decât toți ceilalți muziceni. Și pentru că, așa cum spunea ea: "Nu sunt cinică, dar sunt unică!"
În 2005 a fost în România și a susținut un concert la Sala Palatului, am regretat imens că am ratat-o! Cu atât mai mult acum! and the beat goes on...
Brittany Murphy a decedat duminică în urma unui atac de cord. Actrița americană, în vârstă de 32 de ani, a fost găsită în stare de inconstiență de mama ei, iar paramedicii care s-au deplasat la fața locului nu au mai putut s-o readucă la viață.
"Lumea mea s-a prăbuşit ieri", a mărturisit soţul lui Brittany Murphy. Soţul actriţei a povestit că ziua de duminică a fost una obişnuită până să se producă tragicul eveniment. Mama actriţei a intrat în baie, pentru că Brittany era acolo de mult timp. "Mama ei a ţipat şi am fugit acolo. Am sunat imediat la 911", a povestit Simon Monjack.
Potrivit directorului Institutului de Medicină Legală din Los Angeles, actriţa "pare să fi decedat din cauze naturale". Alte informaţii vor fi dezvăluite abia după aflarea rezultatelor testelor toxicologice.
Monjack, care era căsătorit cu Brittany din anul 2007, a negat toate zvonurile apărute în presă, potrivit cărora diferite persoane au avut o influenţă negativă asupra soţiei lui: "Ea găsise iubirea. Noi găsisem iubirea. Brittany nu putea fi controlată de cineva. Brittany era ea însăşi." Vestea dispariţiei tinerei actriţei a şocat lumea de la Hollywood. Nenumărate celebrităţi şi fani s-au grăbit să transmită condoleanţe familiei lui Brittany Murphy. Simon Monjack a mărturisit că a fost profund impresionat de mesajul lui Ashton Kutcher de pe Twitter: "Lumea a pierdut azi o bucăţică de soare. Condoleanţe familiei lui Brittany, soţului ei şi minunatei ei mame, Sharon. Ne vedem pe lumea cealaltă, puştoaico".
*sursă: www.realitatea.net
Din punctul meu de vedere, una dintre cele mai frumoase femei, care m-a cucerit cu micuțul rol din "Girl, Interrupted" și cele din "The Little Black Book", "Just Married", "The Dead Girl" și "The Ramen Girl". Deborda o inocență și-o vivacitate ce greu pot fi descrise în cuvinte... Și nucleul frumuseții ei era zâmbetul! Îmi amintesc că în urmă cu câteva zile citisem un inteviu în care Brittany spunea cât de mult își dorește să devină mămică.
Cunoscutul producător de televiziune Valeriu Lazarov a încetat din viaţă, azi-noapte, la Madrid. Avea 73 de ani. Lazarov suferea de o afecţiune la colon. Anunţul dispariţiei cunoscutului om de televiziune a fost făcut de fiul său. Trupul neînsufleţit al producătorului de televiziune va fi transportat astăzi la un serviciu de pompe funebre din localitatea madrilenă Tres Cantos. Un respectat om de televiziune în Spania şi România, a fost poreclit "Domnul Zoom" şi a adus în ţara sa natală formate de succes ca "Surprize, surprize" sau "Din Dragoste". Potrivit fiului său, Roberto, Valeriu Lazarov suferea de o afecţiune la colon, însă nimeni nu se aştepta la acest deznodământ. Omul de televiziune va fi înmormântat la Madrid joi sau vineri, însă o ceremonie de comemorare va fi organizată şi în România. "Era întotdeauna fericit când se întorcea, când avea proiecte în România" a declarat Roberto Lazarov, pentru Antena 3. Valeriu Lazarov s-a născut la Bârlad pe 20 decembrie 1935. A primit cetăţenie spaniolă încă din 1972, fiind realizator la televiziunea iberică de stat şi fost director general şi consilier delegat al canalului Telcinco (1985 - 1994). *sursa: EVZ. ... am lucrat pentru mogulul televiziunii în perioada 2003-2005 și tot ce pot spune este că televiziunea națională și internațională (în ansamblul ei) a pierdut o mare valoare!!!
"Unul dintre puţinii artişti care a fost introdus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, Michael Jackson a intrat şi în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai de succes showman al tuturor timpurilor, cu 13 premii Grammy la activ, 13 single-uri pe clasate locul întâi în topuri şi vânzări de peste 750 de milioane de albume în întreaga lume." ăsta a fost Michael Jackson!
de la frageda moarte a artistului mă tot uit pe forumuri, torrente, posturi Tv, prin presă sau radio și observ două fenomene (relativ normale în orice habitat): 1. aprecierea artistului (obligatoriu și neapărat după moarte) și idolatrizarea acestuia, ba chiar aducerea lui la rangul de "rege". 2. spurcarea lui, la modul urât, grotesc, tendnețios. dacă 10% din ceea ce s-a spus despre Jacko este adevărat, ce se întâmplă? s-a dus ideologia celor care l-au iubit, cu privire la respectul și părerea pe care-o aveau despre el, cu privire la natura pură și umanitatea acestuia. eu spun că n-ar trebui să conteze toate aceste lucruri...
urăsc documentarele pe care le vor face cu toții de acum încolo. le urăsc dinainte ca ele măcar să fi fost gândite, scrise și filmate pentru simplul motiv că vor fi pline de subînțelesuri pe care regizorii/scenariștii/producători le vor insera subtil. nu-s cu pene pe spate și știu că nimeni nu-i perfect. însă trebuie să fii suficient de rațional încât să faci distincția între om și artist, între viața reală și cea plină de fum și oglinzi. pentru cei care nu reușesc să facă asta, am un singur sfat: opriți-vă aici! pe nimeni nu interesează ceea ce aveți voi de spus. nimeni nu contestă succesul si munca lui M.J. pe scenă sau în studio. asta e aprecierea pe care-o merită. ce e dincolo de asta, nu mai contează.
am revăzut de curând două documentare/interviuri ale lui michael. nu fraze și povestiri care reprezintă aprecierea altora, deseori subiectivă. primul este interviul pe care i l-a acordat lui Oprah în 1993, la Neverland (Oprah fiind și primul jurnalist care i-a pășit pragul.) și al doilea este interviul pe care i l-a luat jurnlistul Martin Bashir, "Take Two: The Footage You Were Never Meant To See", în 2003... după difuzarea documentarului lui Bashir, în care regele muzicii pop dezvăluia în premieră absolută amănunte delicate din viața sa personală, Martin Bashir a devenit una dintre cele mai detestate persoane din lume, el obținând ceea ce unii nici măcar nu au îndrăznit să viseze: opt luni în preajma legendei pop (care ar fi avut șansa de a arăta prin intermediul acestui material lumii intregi, adevărul gol-goluț despre el). interviul a fost mai mult decât neobișnuit și a fost singurul moment în care Jackson a vorbit atât de deschis despre viața sa personală sau despre copilaria sa traumatizantă. rezultatul interviului a fost însă, devastator pentru imaginea starului. nefireasca atracție pentru copii, nenumăratele operații estetice, posibilitățile financiare faraonice conturează un portret dacă nu straniu, cel puțin dubios al faimosului artist. mărturiile cele mai șocante pe care Michael le-a facut lui Martin Bashir sunt legate de faptul că artistul obișnuia să cheme la celebra sa fermă, Neverland, copii cu probleme financiare și mai mult decât atât, îi lăsa să stea în patul său. de asemenea, Michael recunoștea, tot in cadrul aceluiași material, că tatăl său, Joe, urmărea repetițiile fiului său având o curea în mână și admite frica până la stări de greață și de vomă, pe care acesta i le provoca! tot în acest documentar Jacko recunoaște că tatăl lui nu-i dădea voie să-i spună tată și că-i jignea necontenit, nasul de dimensiuni enorme. (de aici și obsesia rinoplastiilor suferite de Jacko). imediat după ce documentarul a fost difuzat pe ABC, Michael Jackson a fost scandalizat și a considerat că i-a fost creată o imagine defavorabilă, iar principalele instrumente au fost stilul tendențios al lui Bashir, unghiurile subiective de filmare și, nu în ultimul rând, montajul manipulator.
ce-i drept, bashir mi s-a părut enervant pe alocuri și dispune de un stil jurnalistic de clică, iar unghiurile alese de operator și de către editorii de montaj i-au făcut lui michael un mare deserviciu. dacă aș fi fost P.R.-ul sau managerul megastarului, la acea vreme, nu l-aș fi sfătuit să se bage în interviuri înregistrate. montajul și modalitățile de filmare lasă întotdeauna loc de interpretările pe care vor regizorii să le inducă.
însă, dincolo de toate aceste neplăceri și ridiculizări, există michael. un copil frustrat (de corpul lui, de mediul în care a crescut, de părinți, de frați, de toată lumea), cu tendințe de nebunie, uneori extrem de vizibile, timid, introvertit și tare speriat. și fără a încerca să divulg scene din film, o să vă rog să observați cu mare atenție scena în care își ține copilul cel mic (blanket) în brațe și felul în care-i dă să mănânce cu biberonul pe sub pânza care-i acoperă fața. atât de stângaci, copilăresc și repezit. ți se zbârlește pielea.
aceste interviuri îl redau pe Jacko așa cum este el. el vorbește despre ceea ce simte el, nu vorbesc alții despre ceea ce cred ei că simte el. restul sunt bullshituri. tabloids. click-uri. can-can-uri.
mă întorc la cele două tendințe generale, de la moartea artistului: a idolatriza și-a huli. nu sunt fan Michael Jackson, nu cred că am fost niciodată cu adevărat. am râs cu lacrimi la episodul din southpark despre viața controversată și neînțeleasă a lui Michael (pentru că multe faze parodiate erau extrase din interviurile oferite de star și ridiculizate la maxim). nu am vărsat nicio lacrimă de când a murit. nu am fost un fan autentic! poate că primele trei albume pe care mi le-am cumpărat din banii de buzunar au fost: "thriller", "dangerous" și "bad". poate că am avut dormitorul tapat cu posterele lui Jacko în toată splendoarea lui. poate că la 14, 15, 16 ani știam toate versurile melodiilor lui (uimitor că le știu și acum integral) și dansam ca o nebună. dar asta nu mă face un fan înfocat, nu!??! pentru că de vreo 10 ani încoace, recunosc umil că l-am uitat. de-o săptămână, însă-l redescopăr pe michael cu aceeași plăcere și frenezie cu care l-am descoperit prima oară.
e deranjant pentru ceea ce a însemnat el (atât cât a făcut-o-n lumea asta) să aibă numele pătat și hulit de jurnaliști mânjiți cu rahat și puști a căror adrenalină a luat-o razna pe-o piesă de-a lui david guetta. nu vreau să intru în polemici, sunt convinsă că michael a avut și părți mai puțin plăcute. pentru cei care cunosc, nimeni nu dă mandat de perchezitie sau ulterior de arestare, fără niste probe solide, fără ca acel dosar să conțină indicii evidente ale săvârșirii faptei. mandatul a fost dat, percheziția a fost realizată, s-au găsit ceva materiale pornografice cu copii, a fost acuzat și judecat pentru asta, și apoi scos pe ușa din dos. este mai ușor să credem că toata lumea a făcut front comun împotriva "celui ales" decât să stăm strâmbi și să judecăm drept. însă, la prestigiul pe care-l avea, nu cred că era atât de idiot încât să riște totul pentru o nebunie. chiar dacă acum, după moartea lui Michael, copilul care l-a acuzat de pedofilie și i-a smuls atât de ușor 20 de milioane de dolari, a ieșit să spună că totul a fost o înscenare pusă la cale de tatăl lui, lucrurile nu se schimbă cu absolut nimic. poate că ceva, totuși, a fost. o anumită atracție pentru copii, sexuală ... non-sexuală... i don't know. i don't care. nu contest, nu apăr, nu judec!
Jacko a fost și va rămâne regele muzicii pop, în ciuda vieții lui controversate, care până la urmă își are explicațiile ei adânc înfipte în copilăria tristă a starului. doar el spunea: orice adult este produsul copilăriei sale! Michael o știa cel mai bine. pentru toate aceste acuzații, urmăriți-i reacțiile în diverse interviuri.
părerea mea este una și cât se poate de corectă: înainte de-a face comentarii sau a denigra numele unei persoane, e bine să faci puțină ordine în viața ta și să nu uiți niciodată că are cine să ne judece. pe fiecare în parte.
eu, spre exemplu am prostul obicei de-a căuta motivul, geneza problemei. întodeauna, în spatele unui comportament bolnav, există și-o motivație. cine a urmărit de curiozitate măcar unul dintre puținele interviuri acordate de Jacko, ar fi observat cât de tristă a fost viața lui: s-a desprins de mic de bucuriile copilăriei, nu a fost iubit, ci doar folosit pe post de mașină de bani de un tată care se scălda-n mizerie, nu a participat niciodată la o petrecere sau o reuniune a copiilor de vârsta lui, nu știe niciun joc, nicio mângâiere. nu spun că asta este circumstanța lui atenuantă, ci doar că a fost un copil tulburat. nici acum, la maturitate, michael nu-i dădea voie tatălui lui să-i calce pragul ranch-ului Neverland, căci îi provoca stări de anxietate.
în interviul acordat lui Oprah în 1993, Michael povestește cu tristețe momentele de presiune psihică la care a fost supus, în special pentru că el reușea la repetiții să facă mișcarile scenice mult mai bine decât frații lui mai mari. tatăl lor, un tiran autentic (în el ar trebui să se arunce cu noroi) îi bătea cu o curea sau îi punea să danseze pe plită încinsă. de ce presa nu s-a sesizat niciodată asupra acestui aspect sau măcar să încerce cumva să sprjine moral psihicul lui Michael. e mai ușor să denigrezi sau să vinzi baliverne, atâta timp cât vinzi. nimeni nu l-a ajutat sau spijinit, toți l-au împins acolo unde a ajuns. criminalii sunt ei. pedofilii sunt ei. homosexualii sunt ei.
știe oare cineva ce-a însemnat Neverlandul pentru Jacko? Neverland era acel tărâm al copilăriei negustate, neavute, netrăite... ci doar visate. toți l-au hulit pentru excentricitățile lui, pentru faptul ca se lăfăia în bani (pe care, oricum, el îi făcuse, nu-i furase!), însă nimeni nu a încercat să-l înțeleagă așa cum era: un om frustrat, cu voce scăzută și extrem de feminină, cu râs de copil timid și cu privire mereu ferită. așa este Michael în interviul luat de Oprah, ba chiar, există un moment în care apare Elizabeth Taylor, prietena lui de-o viață, iar atunci când Oprah îi adresează acesteia întrebări despre Michael, el își ferește privirea (sau privește în orice altă parte, numai în cameră, nu!).
nu-i tocmai bine să ai toată lumea la picioare, nu-i Raiul. dacă aș fi fost pentru o zi în locul lui aș fi luat-o la fel de razna, cu siguranță. e cumplit să ai totul și nimic. e cumplit să nu poți privi un răsărit de soare fără presă, fotografi și mii de fani pe urmele tale. eu prefer libertatea, anonimatul, dar niciodată faima lui bolnăvicioasă. nu aș putea face față presiunii, tumultului, neliniștii. aș claca mult mai repede decât a făcut-o el!
nu e simplu să ai toată lumea la picioare și să trăiești într-o colivie, într-o lume plină de reguli și restricții, cu atâția ochi ațintiți microscopic asupra ta.
prefer satisfacția prietenilor adevărați, a unui ban cinstit câștigat cu greu, a unei familii care să mă iubescă, să simt că lupt pentru viața asta și pentru a avea lucruri pe care mi le doresc. asta-i sensul vieții! atunci când cursul ei se schimbă, clachezi! mesajul cel mai pregnant al lui Jacko, cel care mie mi-a rămas cumva întipărit în minte este: "iubiți, salvați planeta!, fiți mai buni cu voi, aveți credință". asta am învățat de la el. și din toate suferințele lui.
cât despre boala lui de piele, vitiligo, fie ce-o fi (deși există "n" alte moduri de-a trata vitiligo, decât prin operații estetice), prea puțin îmi pasă de ce-a ales să fie alb. pentru mine e mai important că a donat milioane de dolari copiilor cu probleme, e mai important că sprijinul moral pe care i l-a oferit unui copil (gavin), l-a tratat pe acesta de cancer. admit că am fost marcată de imaginea lui și că și-a pus amprenta pe copilăria mea. am reușit cumva să fac abstracție de tristețea și de frustrările lui și să-l iubesc pe artistul michael. iar la vârsta pe care o am, sunt absolut convinsă că nu voi mai trăi atât cât să apuc ziua în care lumea asta va mai dărui un alt talent precum Michael Jackson!
moartea unei persoane de talia lui M.J. șochează. și nu lasă ape calme. toți au ceva de spus imediat după. căci Michael Jackson a influențat toată industria muzicii. el a creat show-uri monumentale, concerte unice, videclipuri originale. toate vor exista mult după ce noi vom muri. un ultim omagiu pentru unicul Jacko și respectul meu pentru un om care și-a lăsat amprenta în nemurire!
astăzi, trupul lui Michael Jackson va fi expus pe scena de la Staples Center, unde are loc, incepand cu ora 10.00 dimineața (20.00 ora României), concertul memorial. pe www.stirileprotv.ro, puteti urmari LIVE, de la ora 16:00, ceremonia publica în memoria megastarului, de la Staples Center, Los Angeles. în încheiere, piesa care consider că-l reprezintă până-n măduva oaselor. piesa pe care cântam, țipam, dansam și-l iubeam: "man in the mirror" și adevăratele ei versuri: "i'm starting with the man in the mirror i'm asking him to change his ways and no message could have been any clearer if you wanna make the world a better place take a look at yourself, and then make a change"
*notă: poza nu este nimic altceva decât o parodie sinistră a tot ceea ce s-a spus despre Michael!
si pentru ca astrologii au declarat ziua de 21 ianuarie ca fiind cea mai deprimantă zi a anului 2008, pe 22 ian heath ledger este gasit mort in apartamentul sau din soho, new york!
deocamdata nu se stie daca este vorba de sinucidere sau o supradoza de somnifere!
in ultimele interviuri declara ca il epuizeaza atat de mult rolul lui joker din "dark knight" incat abia reuseste sa doarma cate 2 ore pe noapte, motiv pentru care devenise dependent de somnifere!
spunea ca rolul este foarte solicitant si ca personajul demonic in pielea caruia trebuie sa intre cat mai bine ii provoaca insomnii, il tulbura teribil si il bantuie!
era logodit cu actrita michelle williams, pe care a cunoscuse pe platourile filmului "brokeback mountain" (film care i-a adus si o nominalizare la oscar, la doar 25 de ani) si cu care avea o fetita de 2 ani.
a fost gasit de menajera lui, inconstient, dezbracat si cu un tub de pastile in vecinatatea patului! medicii legisti au aproximat ora mortii: 15:30!
familia lui sustine ca este vorba de o moarte accidentala si ca din cauza insomniilor pe care le avea ar fi luat mai multe pastile decat trebuia!
spirit boem, caruia-i placea sa-si traiasca viata la maxim, fara sa-i pese de aspectul fizic, de rigorile societatii sau de zvonurile mediei... greu de crezut ca un personaj atat de controversat ca heath ledger si-ar putea lua viata fara motiv.
Mediafax: "Cea mai nefericită zi a anului 2008 este 21 ianuarie este de părere un psiholog britanic, care îi îndeamnă pe oameni să gândească pozitiv. Mike Finnigan, spune că multele decizii luate la sfârşitul anului care nu au fost încă respectate sau îndeplinite fac din 21 ianuarie cea mai proastă zi a anului 2008. Sindromul "depresiei de luni" face ca în această zi să se înregistreze cel mai mare număr de sinucideri. Acesta a declarat că oamenii greşesc pentru că se trezesc cu ideea că această zi este proastă şi, în consecinţă, vor acţiona în mod negativ."
SARAH KANE 1971-1999 La 23 de ani a scris “Blasted”, un omagiu adus canibalismului si violului, piesa ce a starnit un val de proteste si a shocat media. La 28 de ani, demonii depresiei au pus stapanire pe ea si cu un siret de pantof s-a spanzurat! Avea depresii teribile si vorbea foarte des despre sinucidere si in martie 1999, dupa o tentativa eshuata de a se sinucide luand 185 de pastile, Sarah Kane este gasita spanzurata intr-un spital din Londra. Din păcate, la noi nu prea au ajuns informaţii despre viaţa scurtă şi agitată a Sarei Kane. Acest episod din viaţa ei a fost suficient pentru a crea un fel de "alergie la Sarah Kane", care i-a atins din păcate şi pe profesionişti. Criticii care i-au analizat operele, precum şi mulţi dintre cei care au lucrat cu ea ca regizor sau ca dramaturg, i-au comparat stilul cu "teatrul cruzimii" teoretizat de Artaud. Şi o încercare de exorcizare a propriilor coşmaruri, a "iadului interior", cum singură îl numea.
Sarah Kane este poate cea mai elogiata si, totodata, cea mai hulita autoare britanica a contemporaneitatii. Facand parte din rasa complicata a autorilor "damnati", traindu-si egal obsesiile si angoasele in viata si in opera, Sarah Kane scrie o dramaturgie violenta, a situatiilor ultime si a relatiilor-limita. In 2004, piesele Sarei Cane au patruns si in Romania, la Gala Uniter, fapt ce a stârnit un val de proteste, demisii şi discuţii. Lumea teatrului romanesc s-a declarat pe alocuri "socata". Ulitma ei piesa ” 4:48 Psychosis” dezvaluie povestea trista a unei femei inteligente, sensibile, care isi duce zbuciumata existenta in decorul tern al unui spatiu de spital. Condamnata sa traiasca printre perfuzoare, seringi si medicamente, scarbita de doctori dar, mai ales, de mimetismul devenit sadic si de dureroasa indolenta a acestora, eroina cauta cu orice pret un mijloc de evadare. Parasita de prieteni si cu o perpetua suferinta in suflet pricinuita de despartirea de iubit, femeia percepe moartea ca fiind unica solutie salvatoare. "Sunt un esec total ca om. Sunt vinovata si acum trebuie sa platesc. Nu vreau sa mor, dar nu mai pot sa traiesc. Mintea mea este si subiectul si predicatul. Am obosit de atata viata"! Piesa s-a pus in scena dupa moartea ei, deoarece la putin timp dupa ce a terminat de scris scenariul acestei piese Sarah s-a sinucis. In ultimul ei interviu spunea: “Sunt pe cale sa termin de scris o piesa cu titlul 4:48 Psychosis in care vorbesc despre o depresie psihotica, dar, in acelasi timp, si despre ceea ce se intampla in sufletul unei persoane atunci cand dispar complet limitele dintre realitate si diverse forme ale imaginatiei. Si dispar atat de bine incat nu se mai poate face diferenta intre viata reala si cea visata. 4:48 poate fi considerata o pierdere a sinelui cufundat intr-o "depresie haotica". “4.48" este sintagma in jurul careia are loc intreaga actiune a piesei, semnificatiile acesteia fiind tragice: "La ora 4.48 ma viziteaza luciditatea. Si, timp de o ora si douazeci de minute, sunt iar in toate mintile. (...) Dupa 4.48 o sa tac pentru totdeauna!".
Din cand in cand, imi place sa ma caut (desi nu ma gasesc niciodata) in piesele Sarei Kane, care imi par ca niste radiografii reale ale tristetii surprinse in toate ipostazele: torment, i-don't-give-a-shit, disperare, angoasa, deznadejde, teribilism si... nimic. Operele ei imi par ca un taifun in care se zbat personaje aflate mereu pe marginea prapastiei si care, desi nici ele nu inteleg de multe ori de ce... sunt nevoite sa sara. Ce ma impresioneaza la Sarah Kane este puterea cu care a reusit sa analizeze lucid nebunia asta de sentimente... si tot lirismul pe care a reusit sa-l extraga din ele.
In piesa "Phaedra´s Love", Sarah scria: "Have you ever thought, thought your heart would break? Wished you could cut open your chest tear it out to stop the pain?" sau "Life´s too long!" sau "Always suspected the world didn´t smell of fresh paint and flower/ smells of piss and human sweat"... iar in "Cleansed" scria: "If you could change one thing in your life what would you change? / My life". Dupa parerea mea... sunt suficiente indicii care sa premediteze sinuciderea ce avea sa vina! Aici… este “Skin” (un scenariu de film de scurt-metraj) pe care Sarah Kane l-a scris in 1995. Exceptand faptul ca regizorul nu a reusit sa redea intocmai tormentul pe care-l traverseaza personajul Sarei Kane si ca a sarit peste cateva parti esentiale ale scenariului, filmuletzul este de-a dreptul insane, dar si "bestial" in acelasi timp. Povestea unui tanar rasist (skinhead) care se indragosteste de o fata de culoare. Mi-a placut teribil dialogul lor.
"I think a life in music is a life beautifully spent and this is what I have devoted my life to!"
Luciano Pavarotti (1935-2007)
... pentru ca-mi amintesc prima mea caseta audio (dupa casetele cu povestiri de Jules Verne... "O iarna printre ghetzari" etc.. ), care intamplator a fost cu Luciano Pavarotti.
... pentru ca el mi-a deschis apetitul pentru muzica de opera, pentru schubert si puccini... pentru "ave maria", "la donna e mobile", "marechiare", "torna a surriento", "nessun dorma" si altele.
... si pentru ca mi-au placut la nebunie toate colaborarile lui cu u2 (in special), queen, james brown, barry white etc...
"I carry your heart with me" Edward Estlin Cummings (1894 - 1962)
I carry your heart with me I carry it in my heart... I am never without it, Anywhere I go you go, my dear; and whatever is done by only me is your doing, my darling! I fear no fate, for you are my fate, my sweet I want no world, for beautiful you are my world, my true! and it's you are whatever a moon has always meant and whatever a sun will always sing - is you. ........................................................................ here is the deepest secret nobody knows, here is the root of the root and the bud of the bud and the sky of the sky of a tree called life; which grows higher than soul can hope or mind can hide! and this is the wonder that's keeping the stars apart... I carry your heart, I carry it in my heart!
I like my body when it is with your body. It is so quite a new thing. Muscles better and nerves more. I like your body. I like what it does, I like its hows. I like to feel the spine of your body and its bones, and the trembling-firm-smoothness and which I will again and again and again kiss, I like kissing this and that of you, I like slowly stroking the shocking fuzz of your electric fur, and what-is-it comes over parting flesh . . . . And eyes big Love-crumbs, and possibly I like the thrill of under me you - quite so new!
"Somewhere I have never travelled"
Somewhere i have never travelled, gladly beyond any experience, your eyes have their silence: in your most frail gesture are things which enclose me, or which I cannot touch because they are too near... your slightest look easily will unclose me, though I have closed myself as fingers, you open always petal by petal myself as Spring opens, touching skilfully, mysteriously her first rose or if your wish be to close me, I and my life will shut very beautifully, suddenly, as when the heart of this flower imagines the snow carefully everywhere descending; nothing which we are to perceive in this world equals the power of your intense fragility: whose texture compels me with the color of its countries, rendering death and forever with each breathing I do not know what it is about you that closes and opens; only something in me understands the voice of your eyes is deeper than all roses nobody, not even the rain, has such small hands!
I have found what you are like the rain, Who feathers frightened fields with the superior dust-of-sleep Wields easily the pale club of the wind and swirled justly souls of flower strike the air in utterable coolness deeds of green thrilling light with thinned newfragile yellows lurch and press-in the woods which stutter and sing... And the coolness of your smile is stirring of birds between my arms; but I should rather than anything have - almost when hugeness will shut quietly - almost, your kiss!
“How bewitching the beauty of the human body, composed not of paint or stone, but of living, corruptible matter, charged with the secret fevers of life and decay! Consider the wonderful asymmetry of this structure: Shoulders and hips and nipples swelling on either side of the breast, and ribs arranged in pairs, and the navel centered in the belly’s softness, and the dark sex between the thighs. Consider the shoulder blades moving beneath the silky skin of the back, and the backbone in its descent to the paired richness of the cool buttocks, and the great branching of vessels and nerves that passes from the torso to the arms by way of the armpits, and how the structure of the arms corresponds to that of the legs!” - Thomas Mann - The Magic Mountain
"Oh, the Places You'll Go!" (Theodor Seuss Geisel)
Congratulations! Today is your day. You're off to Great Places! You're off and away!
You have brains in your head. You have feet in your shoes. You can steer yourself any direction you choose. You're on your own. And you know what you know. And YOU are the guy who'll decide where to go. You'll look up and down streets. Look 'em over with care. About some you will say, "I don't choose to go there." With your head full of brains and your shoes full of feet, you're too smart to go down any not-so-good street. And you may not find any you'll want to go down. In that case, of course, you'll head straight out of town. It's opener there in the wide open air. Out there things can happen and frequently do to people as brainy and footsy as you. And when things start to happen, don't worry. Don't stew. Just go right along. You'll start happening too. Oh! The places you'll go! You'll be on your way up! You'll be seeing great sights! You'll join the high fliers who soar to high heights. You won't lag behind, because you'll have the speed. You'll pass the whole gang and you'll soon take the lead. Wherever you fly, you'll be the best of the best. Wherever you go, you will top all the rest... except when you don't, because, sometimes, you won't. I'm sorry to say so but, sadly, it's true and Hang-ups can happen to you. You can get all hung up in a prickle-ly perch. And your gang will fly on. You'll be left in a Lurch. You'll come down from the Lurch with an unpleasant bump. And the chances are, then, that you'll be in a Slump. And when you're in a Slump, you're not in for much fun. Un-slumping yourself is not easily done. You will come to a place where the streets are not marked. Some windows are lighted. But mostly they're darked. A place you could sprain both your elbow and chin! Do you dare to stay out? Do you dare to go in? How much can you lose? How much can you win? And IF you go in, should you turn left or right... or right-and-three-quarters? Or, maybe, not quite? Or go around back and sneak in from behind? Simple it's not, I'm afraid you will find, for a mind-maker-upper to make up his mind. You can get so confused that you'll start in to race down long wiggled roads at a break-necking pace and grind on for miles across weirdish wild space, headed, I fear, toward a most useless place. The Waiting Place... for people just waiting. Waiting for a train to go or a bus to come, or a plane to go or the mail to come, or the rain to go or the phone to ring, or the snow to snow or waiting around for a Yes or a No or waiting for their hair to grow. Everyone is just waiting. Waiting for the fish to bite or waiting for wind to fly a kite or waiting around for Friday night or waiting, perhaps, for their Uncle Jake or a pot to boil, or a Better Break or a string of pearls, or a pair of pants or a wig with curls, or Another Chance. Everyone is just waiting. NO! That's not for you! Somehow you'll escape all that waiting and staying. You'll find the bright places where Boom Bands are playing. With banner flip-flapping, once more you'll ride high! Ready for anything under the sky. Ready because you're that kind of a guy! Oh, the places you'll go! There is fun to be done! There are points to be scored. There are games to be won. And the magical things you can do with that ball will make you the winning-est winner of all. Fame! You'll be famous as famous can be, with the whole wide world watching you win on TV. Except when they don't. Because, sometimes, they won't. I'm afraid that some times you'll play lonely games too. Games you can't win 'cause you'll play against you. All Alone! Whether you like it or not, Alone will be something you'll be quite a lot. And when you're alone, there's a very good chance you'll meet things that scare you right out of your pants. There are some, down the road between hither and yon, that can scare you so much you won't want to go on. But on you will go though the weather be foul. On you will go though your enemies prowl. On you will go though the Hakken-Kraks how. Onward up many a frightening creek, though your arms may get sore and your sneakers may leak. On and on you will hike and I know you'll hike far and face up to your problems whatever they are. You'll get mixed up, of course, as you already know. You'll get mixed up with many strange birds as you go. So be sure when you step. Step with care and great tact and remember that Life's a Great Balancing Act. Just never forget to be dexterous and deft. And never mix up your right foot with your left. And will you succeed? Yes! You will, indeed! (98 and 3/4 percent guaranteed.) Kid, you'll move mountains! So... be your name Buxbaum or Bixby or Bray or Mordecai Ali Van Allen O'Shea, you're off to Great Places! Today is your day! Your mountain is waiting. So...get on your way!
regină autoproclamată a dramelor. dependentă de țoale și sandale, vorbe frumos ambalate sau... scrise! devoratoare de fructe zemoase, cu o propensiune aparte pentru piersici și pepene galben... recent convinsă că a trăi organic este marea revelație! veneratoare a eșarfelor și pălăriilor de tot felul. ahtiată după ceai cu mentă și lămâie, norah jones, katie melua, guano apes, the cure și aerobic!
Aflu astăzi (întâmplător de la tiberiu, căci eu nu prea mă uit la tv) că Alexander McQueen s-a sinucis. 
