Mă cercetez intens din celălalt colț al camerei. Filistină și bovarică. Detașată și mărginită. Minora mea existență îmi spune că totul e la fel... iar scurta mea istorie nu-mi ascunde nicio capcană, nu-mi întinde nicio cursă în fața căreia aș putea oscila! Câteodată am impresia că trăiesc în ani câinești (șapte cât alții într-unul)! Nu ar fi frumos ca oamenii să trăiască precum broaștele țestoase? Câte 300 de ani...??
E pe cale să mai treacă un an! Uitându-mă înapoi, am senzația că anul acesta a trecut cel mai repede dintre cei aproape 30 pe care i-am acumulat până acum.
În retrospectivele mele, mă aflu mereu în același moment, în același loc. Și de fiecare dată vreau să fiu în altă parte, în alt decor, mult mai elaborat... mult mai sofisticat... uitând necontenit de pacea și eutimia pe care mi le oferă locul în care mă aflu fix în acest/acel moment.
Sunt mereu nemulțumită... deseori ursuză și cu mintea plină de gânduri imunde. Car în spate demoni mercantili responsabili - de-a dreptul - cu excesele tinereții, pe care-o voi trăi mereu, indiferent de vârstă! M-am săturat să mă concentrez asupra sentimentului de fericire atât de intens, încât să nu-l simt când aleargă pe lângă mine... atât cât să-l scutur de guler...
"E totul minunat ", îmi repet în gând înaintea oricărei alegeri importante. Ca o mantra secretă. Afectiv palpabil și cu certitudinea că acesta este momentul în care fericirea începe. Inspir mirosul mentolat al tuturor posibilităților extraordinare care mă așteaptă.
Desigur... fericirea nu începe niciodată! Ea se consumă, se petrece și se trăiește chiar acum! Dar sunt mult mai tânără decât în următorii ani, ca să știu asta... Dacă peste timp voi retrăi asemenea momente, nici atunci nu voi avea convingerea că aș ști să le recunosc!
N-am făcut multe lucruri. Nu am făcut copii. Nu am fost în Filicudi, Alicudi, n-am ajuns în Montego Bay, Seychelles, Insulele Cayman sau Bahamas. N-am văzut Bali sau Hawaii... Nici Parisul sau "il grande" Rio de Janeiro. Și n-am să mă las până n-am să văd Bora-Bora, Bodhgaya și superbul Osaka, de la gura râului Yodo! I have all the time in the world...
Am alături de mine un om pe care-l ador pentru că știe că există patru tipuri de ten sau ce-i ăla roz fuchsia și galben magenta. Pe care-l apreciez pentru că nu-i atât de ipocrit încât să-mi spună că e înnebunit după Norah Jones sau Ray LaMontagne... Pe care-l iubesc pentru că știe să-mi mângâie obrazul atunci când sunt tristă sau tace și zâmbește la crizele-mi isterice! El e singurul care știe să facă lucrurile simple...
Și totuși, mereu ezit! Ezitarea este un act absolutamente dinamic. Ezitarea presupune temeri, oscilații, reveniri...
Am, în schimb, o certitudine!
Am bănuit întotdeauna. Acum sunt convinsă. Sunt episoade și întâmplări în viața mea pe care nu reușesc să le depășesc niciodată. Și ele devin entități specifice. Caracteristici individuale, cu care mă așez dimineața la o cafea cu frișcă, cu care fac baie și cu care adorm... aglutinate de piele!
Însă am învățat să trăiesc cu prelungirea dedalică a acestor amintiri.
Și mai știu că nu o să mă mai întorc...
Iar acum, când totul își pare suficient sieși, adun fragmente din mine pentru a deveni egală cu eu însămi.
Pentru că viața mea e un ritm de jazz, cu seri din dantelă metalică, ce miros a Lolita Lempika.
7 comentarii on "recenzie prematură..."
De ce nu te intrebi "ce-ar fi fost daca?" in timp ce mergi mai departe (in relatie i mean) ? Adica de ce nu copil ?
Anyway ce cred eu ...exista oameni care il/o au in trecut pe "the one that got away" insa cateodata ajung la concluzia ca nu cauta dragostea nebuna si saltareata, cu fluturi in stomac...ci din contra ii atrag linistea si confortul unei relatii fara fluctuatii majore de ritm. Liniste, incredere, intelegere, respect, cunoastere totala a celuilalt....blah blah (cineva imi spunea despre dragostea care dureaza ca este mai putin bazata pe emotie si mai mult pe respect).
Totusi cu toate ca se simt in siguranta cu alegerea facuta isi pun totusi intrebari existentiale "Ce ma impiedica sa merg mai departe pe directia casa in doi-casnicie-mama-tata-copil-familie ? De ce nu simt ca e momentul ? La naiba altii o fac dupa ce termina liceul !" etc...
Ipocrizie ? Nebunie ? Nehotarare ? Ambitie ? Visare ? Nostalgie ? Cred ca e un amestec cu putin din fiecare din care iese o otrava pentru suflet si gandire, din pacate fara un antidot.
ooooooo... copilul e stabilit clar! în următorii trei ani. și va moșteni frumusețea și istețimea mea și carisma iubitului meu!
În legătură cu dragostea care durează, așa este. Cine ți-a spus asta... dibaci om!
Antidotul există! El rezidă în scurtele momente de fericire! Treaba cu otrava e puțin exagerată, nu crezi?
Dar nu despre asta era postul meu...! :)
hmm pai daca sunt scurte momente de fericire nu prea e antidot. Ori e ceva care te poate vindeca definitiv, ori te amagesti cu putina uitare de fiecare data.(Ca morfina iti ia durerea dar rana inca exista).
Si stiu ca nu despre asta era postul dar pe mine cu pasajul ala m-ai nimerit.
Iar cu otrava poate e un pic exagerata dar e din filmul ala...te mananca incet incet si nu poti sa scapi de ea orice ai face, pentru ca iti si place pe undeva... Sau o fi drog ?
Oricum marfa planul. Eu ma gandesc ca nici anul viitor nu e un an rau de facut copii :)) Spor anyway ;)
ha.
1. Măi, unde-ai auzit tu de fericire în doze mari? În Utopia Country, poate?!?!
Dacă ai încredere în așa ceva, o să mori încercând!
2. Ce film?
3. Da. și eu mă felicit pentru plan. Însă anul 2010 nu e un an propice pentru făcut copii, ci mai degraba unul pentru "fun, stabilizing and shit". 2011, însă, are toate șansele...
Spor și ție!
Apropo de fericire, am citit ceva zilele trecute si mi-a placut mult, stiu, stiu, iar citate, dar ce pot sa fac daca nu mi-au venit mie in minte decat sa le admir acum odata exprimate: "Speranţa este ea însăşi un soi de fericire şi, poate, principala fericire pe care această lume o oferă." (Samuel Johnson) Subscriu in totalitate, nu incetati niciodata sa sperati !!! :)
alt "crap" despre fericire! azi toată lumea-i filozoafă...
Aaaaaa, daaaaa ? Ei bine, oameni buni ( de la banica citire) e adevarat ca vine sfarsitul lumii in 2012 ? Si daca da, ce rost mai au atunci toate discutziile astea ? Si daca nu, credetzi ca sa vi le mai amintitzi atunci ? Altceva n-avetzi ce face ? La munca domle' cu voi, se cauta voluntari pentru lipit afise cu finalistii electoralelor, nu stiu catzi oameni cunoastetzi voi sa traiasca bine de pe urma comentariilor postate pe internet.
Trimiteţi un comentariu